PRO-LUMINA -  NEWS

 

Cine suntem noi?

 

    Asociația creștinilor nevăzători “Pro-Lumina” înființată în anul 1994  din dorința unui

grup de nevăzători, care au simțit nevoia să transmită un mesaj creștin, de iubire și pace,

tuturor acelora de care se simt legați, prin aceeași suferință.

    Scopul principal al Asociației, este acela de a vesti Evanghelia printre nevăzători, de a

trasa  o cale de Lumină, din întunecimea inimii fără Dumnezeu, spre cerul luminos care

inundă sufletele noastre.

    În România la data de 2003 erau înregistrați 81000 de nevăzători, din care

aproximativ 40000 fără resturi de vedere, sau aferenți gradului grav. Din aceștia aproape

12000 sunt cunoscători screrii în alfabet braille. Restul pâna la 40000 au nevoie de

înregistrări audio fiind necunoscători a-i alfabetului braille și fără alte posibilități.

41000 au nevoie de scrieri cu caractere mărite.

 

Care sunt domeniile de activitate

ale Asociației

1.     Tipărituri în alfabet braille

2.     Tipărire cu caractere mărite.

3.     Înregistrări pe casete audio

4.     Cărți pe CD-uri format MP3

5.     Relizarea revistei sonore “Lumina Vieții”

6.     Căi speciale pentru evanghelizarea nevăzătorilor

7.     Literatură creștină în format electronic.

 

 

1.Tipărituri în alfabet braille

 

          Scopul primordial al asociației noastre, respectiv, tipărirea în alfabet braille, a fost încheiat cu ajutorul Domnului în luna Februarie 2004, după cum urmează:

 

Vechiul Testament:

1.Genesa - în 2 volume,

2.Exodul - 2 volume.

3.Leviticul 1 Volum.

4.Numeri 2 volume.

5.Deuteronomul 2 volume.

6.Iosua 1 volum.

7.Judecători și Rut 1 volum

8.1 Samuel 1 volum

9.2 Samuel 1 volum.

10.1 Împărați 1 Volum

11.2 Împărați 1 Volum.

12.1 Cronici 1 vol.

13.2 Cronici 1 vol.

14.Neemia-Ezra, 1 vol.

15.Estera-Eclesiastul-Cântarea Cântărilor 1 vol.

16.Iov 1 vol.

17.Psalmii 3 volume

18.Proverbele lui Solomon 1 volIsaia; 2 vol.-

19.Ieremia-Plângerile lui Ieremia, 2 vol.

20.Ezechel, 2 volume

21.Daniel-Osea-Ioel-Amos 1 vol,

22.Obadia-Iona-Mica-Naum-Habacuc-Țefania-Hagai-Zaharia-Maleahi, 1 volum

Total – 32 volume.

 

Noul Testament

1.Matei 1 volum

2.Marcu 1 vol.

3.Luca 2 volu.

4.Ioan, 1 vol

5.Faptele-Ap. 2 vol.

6.Romani, 1 vol

7.1 și 2 Corinteni 2 vol.

8.Galateni-Efeseni-Filipeni-Coloseni-1,2 Tesaloniceni-1,2 Timotei-Tit-Filimon, 1 vol

Evrei-Iacov-1,2 Petru-1,2,3 ioan-Iuda, 1 vol

9.Apocalipsa 1 vol. Total 12 noul Testament

Total 12, Total Biblie 32+12=44

          Avem disponibile exemplare în alfabet braille pentru nevăzătorii doritori.

          Cu ajutorul lui Dumnezeu, și spre binele tuturor nevăzătorilor însetați după

hrană spirituală, s-au mai putut tipări următoarele tratate și cărți creștine:

 

Tratate:

 

1.     Dumnezeu este dragoste (5 pag.)

2.     Poate un credincos să-și piardă mântuirea? (14 pag.)

3.     Omul care a murit pentru mine (7 pag.)

4.     Eliberare de păcat – Teodor Popescu (19 pag.)

5.     Perla fără seamăn (10 pag.)

6.  Vă doresc o zi bună (5 pag.)

 

Cărți

6.     Golgota – Teodor Popescu (57 pag.)

7.     Archibald Boyle sau In Iad Nu Este Odihn㠖 G.B.V. (24 pag.)

8.     Rostul existenței noastre – Teodor Popescu (24 pag.)

9.     Mărturie – David J. Lant (42 pag.)

10. Drumuri Necunoscute – C. H. Spurgeon (45 pag.)

11. Instruire în credinț㠖 Ioan Calvin (132 pag.)

          12. Mini-dicționar Englez-Român – (97 pag.)

          13. Ești sigur? – Petru Popovici (66 pag.)

          14. Biblia este Adevărul – W. Pratney – (18 pag.)

          15. Comentarii ale Noului Testament, extrase din Biblia cu explicații – 3 vol.

          16. Cugetări – (37 pag.)

17. Dicționar biblic de nume proprii și cuvinte rare  – N. Moldoveanu – primul volum (171 pag.)

18. Poezii creștine “Și eu și tu” – 2 vol.

19. Putere prin rugăciune – E. M. Bounds – (45 pag.)

20. O viață eficientă de rugăciune – Chuck Smith – (138 pag.)

21.   Răspunsuri pentru viaț㠖 (91 pag.)

22.   O scrisoare pentru tine – 65 pag.

23.   Povestiri Biblice- 86 pagini

24.  Cel mai mare Om viu – vol. I. – 58 pag.

        25. Planul de mântuire - de Teodor Popescu

 

2.Tipărirea cu caractere mari.

         

          Domnul ne-a ajutat să reușim începerea tipăririi Noului Testament cu caractere mărite în anul 2002. De asemenea 2 cărți de cântări cu caractere mari care au peste 260 de cântări creștine preluate de la majoritatea bisericilor.

          Pe lângă acestea mai avem:

1.     Planul de mântuire de Teodor Popescu,

2.     Mărturie de David J. Land.

3.     Volumul Matei și Marcu

4.     Volumul Luca și Ioan (în lucru)

 

3. Înregistrări pe casete audio

 

FUn alt domeniu de activitate este al cărților înregistrate pe casete audio

          Știm cât de greu le este multora dintre nevăzători să se obișnuiască cu faptul că nu pot citi cărțile pe care și le doresc. Acest lucru ne-a determinat să formăm o Fonotecă cu cât mai multe titluri de cărți, disponibilă tuturor nevăzătorilor.

          Această Fonotecă conține Biblia, cărți (înregistrate) de studiu, de evanghelizare, romane și povestiri creștine, predici, precum și casete cu muzică creștină.

          Toate materialele sunt puse la dispozișia nevăzătorilor sub formă de împrumut. Cei interesați se pot abona, prin expedierea unei copi a B.I. și la cerere vor primi o listă cu titlurile materialelor înregistrate, de care dispunem.

          Toți nevăzătorii care doresc să intre în posesia vreunui titlu de carte, vor putea beneficia de acestea la cerere cu condiția să ne trimită casetele.

 

 

CARTEA                                                                      AUTORI                                                  CAS.

1 Talmudul.                                                                   A.COHEN                                                      15 2 Viata si lucrarea lui Dumitru Cornilescu.             ALEXANDRU MAIANU                             4

3 Sadhu Sundar Singh-un martor al lui Cristos.     ALICE VAN BERCHEIN                                9

4 Un nor de martori.                                                             ALISTER MC. GRATH                         6

5 Biblia povestita copiilor.                                     ANNE DE VRIES                                                12

6 Suveranitatea lui Dumnezeu.                                         ARTHUR W. PINK                          8

7 In cautarea lui Dumnezeu.                                                A.W. TOZER                                                4

8 Cunosterea celui Preasfant.                                      A.W. TOZER                                               6

9 Cine l-a rastignit pe Isus .                                             A.W. TOZER                                               7

10 Duhul Sfant -activizarea puteri lui                       BILLY GRAHAM                                         12

  Dumnezeu in viata mea .                                                  

11 Am indraznit sa-i spun Tata.                                 BILQUIS SHEIKH, R. SCHNEIDER              6

12 Rugaciunea lui Iaiebet.                                            BRUCE  WILKINSON                         2

13 Cele 10 porunci.                                                             CRISTIAN BARBOSU                             11

14 Acolo Eu sunt in mijlocul lor.                                       CRISTIAN BRIEM                                  17

15 Identitate crestina in istorie.                                 DANIEL BRANZEI                              10

16 Chemarea intelepciunii –proverbele.                   DANIEL BRANZEI                              10

17 Cand Dumnezeu sfideaza logica.                           DANIEL COCARU                               6

18 Leac pentru suflete vatamate.                                  DAVID A. SEAMANDS                          6

19 E cineva acolo?                                                   DAVID WATSON                                           4

20 O viata de victorie.                                                 DENNIS MCCALLUM                                    9

21 Romani –evanghelia lui Dumnezeu.                          D. MARTYN LLOYD - JONES                       21

22 Romani- dreapta judecata a lui Dumnezeu.        D. MARTYN LLOYD – JONES                       13

23 Romani – Ispasirea si justificarea                    D. MARTYN LLOYD – JONES                       13

24 Romani – Siguranta.                                             D. MARTYN LLOYD – JONES                       19

25 Romani – Omul nou.                                             D. MARTYN LLOYD – JONES                       17

26 Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul                    D.MARTYN LLOYD JONES                       21

mari doctrine vol 1.

27 Dumnezeu-Duhul sfant,mari doctrine vol 2        D. MARTYN LLOYD JONES                  16

28 Biserica si lucrurile de pe urma vol 3                  D. MARTYN LLOYD JONES                    9       29 Studii asupra predici de pe munte.                     D. MARTYN LLOYD JONES                     19 30Vesnicia din inimile lor.                                      DON RICHARDSON                                6

31 De la magie neagra la Hristos.                               DORREN IRVINE                                                7

32 Primii crestini.                                                            D. RICHARD ALDERSON                          4

33 Crestinismul de-a lungul secolelor.                     EARLE E. CAIRNS                                              18

34 Dezvaluirea tainei.                                      EDMUND P. CLOWNEY                              9

35 Prin portile splendorii.                                           ELISHABETH ELLIOT                                8

36 Umbra celui atotputernic.                           ELISHABETH ELLIOT                              12

37 Ce inseamna sa fi femeie.                                                ELISABETH ELLIOT                                  6

38 Gloria voii Lui.                                                      ELISABETH ELLIOT                                  1

39 Trezire printre zulusi.                                      ERLO STEGEN                                            4

40 Scurta introducere biblica                         ERNST AEBI                                                17

41 Ioab fiul Teruiei.                                                           FERNAND LEGRAND                            4 

42 Cartile apocrife.                                                          BIBLIA- GALA GALACTION                        10

43 Biblia ca literatura.                                                  GORDON D. FEE D. STUAT                                 13

44Ordine in universul interior.                                GORDON MACDONALDS

45Mereu inainte!                                                        GRATIELA ADNANA OLARIU               3

46 Picioare de caprioara pe inaltimi.                       HANNAN HURNARD                            5

47 Biruitori prin credinta.                                      HANS LEGIEHT                                           29

48 Manual biblic.                                                  HENRY HALLEY                                            29

49 Creationism stiintific.                                               HENRY MORRIS                                           13

50Trairea dupa biblie                                               HOWARD&WILLIAM HENDRICKS

51 Antichitati iudaice            vol 1                            JOSEPHUS FLAVIUS                               18

52 Antichitati iudaice vol 2                                       JOSEFUS FLAVIUS                                    16

53 Istoria razboiului iudeilor impotriva                    JOSEPHUS FLAVIUS                               18

    romanilor.  

54 Sa ne cunoastem crezul.                                     IOSIF TON                                                    12

55 Alege viata            .                                                           IOSIF TON                                                    5

56 Predica de pe munte.                                            IOSIF TON                                                    10

57 Confruntari.                                                    IOSIF TON                                                    7

58 Isus Hristos.                                                           IOSIF TON                                                    4

59 Suferinta martiraj si rasplatire in cer.                  IOSIF TON                                                    16

60 Mantuirea – ce este ea? Se poate pierde?            IOSIF TON                                                    3

61 Fiti oameni.                                                           IOSIF TON                                                    12 62 Traind prezentul in lumina viitorului                IOSIF TON                                                   12

63 Trei cruci.                                                             IULIA VISCHI                                                                                  4

64 Fundamente ale credintei crestine.                      JAMES MONTGOMERY BOICE               27

65 Umbland cu Dumnezeu.                                     J. C. RYLE                                                  6

66 …Si lampile lor se sting.                                       J. F. LOVGREN                                        6

67 Ce se va intampla cu lumea aceasta?                     JOACHIM LANGHAMMER               10

68 Viata familiei crestine.                                              JOHN COBLENTZ                                       13

69 Tabernacolul sau evanghelia dupa Moise            JOHN A. ALEXANDER                                 5

70 Crucea lui Hristos.                                               JOHN STOTT                                               23

71 Galateni- o singura cale.                                       JOHN STOTT                                               9

72 Sa intelegem Biblia.                                     JOHN STOTT                                               10

73 Sa devenim maturi in Hristos.                                   J. O. SANDERS                                         9

74 Dinozaurii si Biblia.                                              KEN HAM                                                  1

75 Geneza si decaderea natiunilor.                               KEN HAM                                                  3

76 Dumnezeu printre zulu.                                        KURT E. KOCH                                            11

77 Marele pescar.                                                            LLOYD C. DOUGLAS                             22

78 La inaltimea chemarii.                                             MIHAI GRIGOR                                         15

79 Pasiune pentru Isus.                                        MIKE BICKLE                                             10

80 Cand Dumnezeu iti taie calea                              M.CRAIG BARNES                                     7

81 Pazeste-ti copiii de Satanism,new age,occultism   NEIL ANDERSON

82 Umblarea mea cu Dumnezeu.                              NICHIFOR MARCU                                 4

83 Comori dezgropate.                                         NICOLAE MOLDOVEANU                  18

84 Cum sa cooperezi cu Duhul Sfant.               OLIVER LIDBERG                                          2

85 Ce am mai bun pentru cel Prea Inalt.                   OSWALD CHAMBER                                 11
86 Umbra mainii lui- Eclesiastul.                             OSWALD CHAMBER                           7

87 Incercat pentru a lupta mai bine- Iov.             OSWALD CHAMBER                           6

88 Ducerea multor fii la slava                           OSWALD CHAMBER                           6

    si innoirea tuturor lucrurilor.

89 Adevarati ucenici.                                                OSWALD CHAMBER                           4

90 Biblia cea mai mare poveste a lumii                 PAT ALEXANDER                                             7

povestita pentru fiecare copil.                                      

91 Raiul incepe de pe pamant.                                     PAUL BASSETT                                           7

92 Intre zambet si suspin.                                       PETRU LASCAU                                            8

93 Graiul prorociilor.                                                  PETRU POPOVICI                             5  

94 Religia tainica a Babilonului.                              RALPH EDWARD WOODROW              7

95 Ultima batalie                                                         RIK JOYNER                                        

96 Cele 7 cuvinte de pe cruce.                            RICHARD WURBRAND                                    14

97 Oracolele lui Dumnezeu.                                       RICHARD WURBRAND                                    5

98 Imbatat de dragoste.                                               RICHARD WURBRAND                                    7

99 Adu-ti aminte de fratii tai.                                    RICHARD WURBRAND                                    6

100 Drumul spre culmi            .                                     RICHARD WURBRAND                                    14

101Avraam tatal tuturor credinciosilor.               RICHARD WURBRAND                                    6

102 Cand cerul tace.                                                         ROLAND DUNN                                                9

103 Labirintul codependentei                                    ROBERT HEMFLET                                 11

104 Nobletea suferintei.                                             SABINA WURBRAND                                    21

105 Calatorie prin vechiul testament.                     SAMUEL J. SCHULTZ                              20

106 Sa studiem Marcu.                                                  SINCLAIR B. FERGUSON                        12

107 Sa studiem Filipeni.                                                 SINCLAIR B. FERGUSON                       7

108 Tendinte si practici oculte in                                    TIMOTEI  POP                                         18

   crestinismul contemporan.

109 Alergarea dupa Dumnezeu.                                TOMMY TENNEY                                            8

110 Hristos marturia mea.                                       TRAIAN DORZ                                     17

111 Studii si articole                                                    BIBLIA THOMPSON                                16

112 Intrebari mereu puse.                                          WERNER GITT                                       7

113 O alta evanghelie.                                           WILLIAM SCHNELL                              2

114 Mici povestiri.                                                           WILLHELM BUSCH                                   13

115 Isus destinul nostru                                             WILHELM BUSCH                                   11

116 Cand imaginea suprima cuvantul.                       WOLFGANG ZOLLER                                6

117 Studii ajutatoare din Biblia cu explicatii.                                                                                23

 

 

 

4.Cărți pe CD-uri format MP3

 

          În 2003, Pro-Lumina a început digitalizarea fonotecii pe suprt electronic.

Cu acest domeniu ne adresăm nevăzătorilor utilizatoride calculatoare cu sinteză vocală, sau a posesorilor de sisteme de audiat CD-urile în format mp3 cu ajutorul CD-player-elor.

 

                                                   LISTA CĂRȚILOR DIN FONOTECĂ

                                                 FORMAT MP3

 

 

 

NR.             NUMELE  CĂRȚII                           AUTOR                        NR.CASETE,  MB ,  MIN , ORE

    1.     100 meditații din închisoare                     Richard Wurmbrand                       5, 88,384,            6

    2.            Adevărul despre îngeri             E.G.White                                    9, 528,514,8

    3.     Aduți aminte de frații tăi                     R. Wurmbrand                                   6, 63,274,  4

    4.     Alege Viața                                        I. Țon                                            5, 85,367,  6

    5.            Antichități iudaice - vol.1                 Iosif Flavius                             18, 344, 1499, 24

    6.            Apocrife                                                                                                 13, 185,807,13

    7.     Argatul                                     Kristina Roy                                   2,  24,102, 1

    8.            Avraam, tatăl tuturor  credincioșilor            R. Wurmbrand                                   4, 76,331, 5

    9.     Biblia (NT,VT)                                  D.Cornilescu (trad.)                    40,1031, 4691,78

  10.            Biruitorul                                              Patricia St. John                             6, 81,349, 5

  11.            Cântecul Mamei                                                                                       1, 0, 0,  0

  12.     Cei pierduți                                     Kristina Roy                                   2, 60,260, 4

  13.     Cele 7 cuvinte de pe cruce                R.Wurmbrand                            14, 178,774,            12

  14.     Coliba unchiului Tom                           Harriette B. Stowe                      12, 257,1098,18

  15.     Comori dezgropate                               N. Moldoveanu                    18, 323,1400,23

  16.            Confruntări                                          Iosif Țon

  16.            Credincioasă până la moarte              E. Hott                                          2, 38,160, 2

  17.     Crucea lui Cristos

  17.     Cu Dumnezeu în subteran                       R. Wurmbrand                                   6, 115,503, 8

  18.            Cugetări de pe muntele fericirilor            E.G. White                                5, 174,289, 4

19.          Cum m-am întors la Dumnezeu și

cum am spus și altora                            D. Cornilescu                                    1, 10, 42, 0

  20.     Curs de viață spirituală

  20.     Domnul Isus Cristos                              I. Țon                                            4, 50,218, 3

  21.     Dorie                                                    Doris Van Stone                       54,235, 3

22.          Docmatică ortodoxă

23.          De la stână la palat                             Valentin Popovici

  22.     Drumul spre culmi                                 R. Wurmbrand                                 14, 180,745,12

  23.     Duhul Sfânt                                        Billy Graham                                       12,134,586, 9

  24.     Ei vor fi ai Mei                           Marjorie Buckingham                    3,57,249, 4

25.       Familia                                     Iosif Țon

25.       Fără Dumnezeu în lume                 K. Roy                                          2, 24,105, 1

26.       Fi-ți oameni                                     I. Țon                                       240,1045,17

27.       Fiți oameni!                                                I. Țon                                          12, 240,1045,17

28.            Frățiorul                                                                                                    2, 30,168, 2

29.       Hamid și Kinza                                    Patricia St. John                             5, 81, 352, 5

30.       Hellen Keller                                       Petru Popovoco                       1, 5, 19, 0

31.       Imitatio Christi                          Thomas A. Kempis                       5, 86, 375, 6

32.            Întâmplările pelerinului în călătoria sa  John Bunyan                 10,129, 564, 9

33.       Îmbătat de dragoste                              R. Wurmbrand                                 7, 63, 271, 4

34.       În exil                                                   Kristina Roy                                 2, 32,137, 2

35.       În mâna tare a lui Isus                            Kristina Roy                                 2, 36,157, 2

36.       În Țara luminii                           Kristina Roy                                 2, 41,176, 2

37.            Întâmplările Pelerinului              John Bunyan                         10,129, 564, 9

38.       Jan fugarul                                                                                         1, 0, 0, 0

39.       Jessica                                                                                                     1, 0, 0, 0

40.            Leviticul                                               Beni Fărăgău                                    10,192, 834,13

41.       Miturile esențiale

41.            Noblețea suferinței                              Sabina Wurmbrand                  24,148, 646,10

42.       Oameni fericiți                           Kristina Roy                                 2,26,113, 1

43.       Oglinda sufletului omenesc                       R. Wurmbrand                                 1,15,64, 1

44.            Oracolele lui Dumnezeu                    R. Wurmbrand                                 5,69, 298, 4

45.            Paradisul regăsit                                   Kristina Roy                                 3, 22,96, 1

46.       Pentru un mare preț                             Kristina Roy                                11, 204, 907, 15

47.       Picuri din Apa Vieții                           N. Moldoveanu                   14,181,788,13

48.            Povestiri mici (3 etaje, Jessica…etc)                                                      41,177, 2

49.       Predica de pe Munte                             Iosif Țon                                10,194, 847,14

50.       Predici                                                  R. Wurmbrand

50.       Predici                                                  Daniel Brânzei

50.            Războiul iudeilor împotriva romanilor Iosif Flavius                            18,355,1560,26

51.            Războiul Sfânt                                     John Bunyan                             2, 23,8,1

52.       Religie și putere

53.       Religia tainică a Babilonului

52.       Să înțelegem Biblia                         John Stott                               10,125,545, 9

53.       Să ne cunoaștem crezul               Iosif Țon                                12, 231,1005,16

54.            Strigătul Bisericii prigonite                       R. Wurmbrand                                  5,61, 267, 4

55.             Suferință, martiraj și răsplătire cerească            I. Țon                             317,1380, 23

56.            Talmudul                                                          A. Cohen                301,1309, 21

57.            Tendințe și practici oculte în creștinismul

            contemporan

57.       Trei camarazi                                               Kristina Roy                                  2, 36,154, 2        

58.       Trei etaje                                                                                             1, 0, 0, 0

59.       Urme în zăpadă                         Patricia St. John                            5, 90,390,6

60.       Veniți de luați bucurie

60.            Vrăjitorul din insula marelui Sangir            Norma Youngenberg                    3,45,162,2

 

 

5. Relizarea revistei sonore “Lumina Vieții”

F               Asociația produce o revistă creștină, numit㠓Lumina Vieții” al cărei conținut este înregistrat pe casetă audio. În acest fel, ea este accesibilă nevăzătorilor, iniferent dacă aceștia cunosc sau nu, alfabetul braille.

 

          În cazul în care considerați că vă putem fi de folos, prin intermediul domeniilor noastre de activitate, vom fi bucuroși să facem lucrul acesta.

 

6. Evanghelizare

          a.  Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt formate câteva grupuri de părtășie între nevăzători din diferite confesiuni religioase în localitățile: Târgoviște, București, Bistrița, Oradea, Arad, precum și în Kișinău – Republica Moldova.

          Rolul acestora este să vină în sprijinul nevăzătorilor dornici să se apropie de Dumnezeu după ce au venit în contact cu materialele distribuite, de a se ruga pentru problemele specifice ale nevăzătorilor.

Ele se întâlnesc săptămânal petrecând timp în rugăciune, cântare și studierea cuvântului lui Dumnezeu.

Încurajăm nevăzătorii să participe la aceste întruniri și totodată dorim ca în fiecare oraș al româniei să existe un grup de nevăzători.

          b.   Asociația a organizat și continuă să facă evanghelizări între nevăzători, cu ajutorul membrilor nevăzători  prin bisericile evanghelice locale invitând nevăzătorii, și vizitând cu diferite ocazii școlile pentru deficienții vizuali, azilele în care sunt nevăzători, penitenciare, și chiar efectuând evanghelizări la cămine culturale, locuri publice, parcuri, precum și prin intermediul telefoniei, etc .

          c.    Evanghelizarea cu ajutorul materialelor produse:

-         distribuirea tipăriturilor braille,

-         caractere mărite

-         audio

-         pe suport electronic: în format mp3, sau documente.

          d.   Dezvoltarea, utilarea și folosirea  Centrului de vacanță din comuna Lazuri în vederea evanghelizări nevăzătorilor din azilele și centrele de plasament din România.

    Prin această sensibilă posibilitate ne adresăm nevăzătorilor abandonați de familiile lor

care-și petrec viața lipsiți de dragostea din familie și care  dorim să cunoască mai

îndeaproape Cuvântul lui Dumnezeu.

 

    Pentru acest deziderat își aduc aportul nevăzători și ceilalți membrii din organizația

noastră în perioadele scurte de vacanță pe o durată de 10 zile, oferind posibilitatea

oaspeților noștri să simtă căldura unei familii creștine încercând să îi facem să înțeleagă

mai bine dragostea lui Dumnezeu.

    Astfel grupurile găzduite au șansa să viziteze biserici, deosebite locuri istorice din

preajma Târgoviștei, organizându-se excursii, jocuri, concursuri și diferite activități

atractive și educative.

 

7.Literatură creștină în format electronic:

 

Toate titlurile de care dispunem în alfabet braille vor fi convertite în format doc pentru a fi disponibile celor care nu sunt cunoscători ai acestui alfabet dar au acces la un calculator.

Sunt titluri care sunt disponibile doar în format electronici dar la cerere le putem transforma în alfabet braille.

 

 

Toate materialele braille sunt distribuite gratuit tuturor nevăzătorilor.Orice comandă (atăt pentru cărțile braille, cât și pentru materialele înregistrate pe casete audio) o puteți face pe adresa Asociației:          F          ASOCIATIA CREȘTINILOR NEVĂZĂTORI

            “PRO-LUMINA”

                                                   C.P.7, OF.P.8, MICRO XI, TÂRGOVIȘTE 130240

         JUD. DÂMBOVIȚA  (  TEL. 0245.21.19.63

                                                                             E-MAIL  -     pro.lumina@romwest.ro

 

                                         Cum puteți fi dumneavoastră alături de această lucrare?!

 

                         Privind la alții și îndemnându-i (dacă au posibilitatea) să ajute lucrarea din punct de vedere financiar.

                         Dar cea mai importantă este implicarea dumneavoastră în mod direct prin rugăciunile pe care le puteți înălța spre Cel căruia i-am încredințat și noi această misiune printre cei nevăzători.

                         Noi cu toată bucuria, stăm la dispoziția nevăzătorilor, toate eforturile noastre concentrându-se spre a facilita legăturile între nevăzători, și în a schimba imaginea lor în societate.  Sunt oameni ca și ceilalți, mai mult sau mai puțin capabili, și trebuiesc priviți imparțial.

                         Știm că lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic și că tot ceea ce am putut realiza a fost numai prin sprijinul pe care l-am avut de la El.

 

               Nu uitați!

 

                         Puteți contribuii la bunul mers al acestei lucrări prin rugăciunile dumneavoastră. Acest lucru ne este de un folos inimaginabil.

                  

                                                           T T T